„În urma avertizărilor meteorologice şi hidrologice emise de ANM şi INHGA, Administraţia Naţională Apele Române a dispus intensificarea monitorizării cursurilor de apă, activarea formaţiilor de intervenţie şi pregătirea materialelor şi echipamentelor din stocurile de apărare. Echipele ANAR sunt pregătite să acorde întreg sprijinul, la nevoie, autorităţilor locale şi judeţene.
Se recomandă autorităţilor locale şi populaţiei să respecte indicaţiile IGSU/IJSU şi să evite activităţile în zona cursurilor de apă aflate în arealul avertizării hidrologice. De asemenea, în special localităţile vizate de Codul roşu de intensificări de vânt, autorităţile locale şi judeţene trebuie să adopte măsuri active de prevenire şi protecţie a populaţiei şi bunurilor", se menţionează în comunicat.
„Menţionăm că, pe baza informaţiilor actuale, nu se prognozează atingerea unor valori critice care să impună restricţii pentru funcţionarea CNE Cernavodă", potrivit comunicatului.