Eurodeputatul PSD, Răzvan Popa, susţine că declaraţiile prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, privind posibilitatea condiţionării accesului la fondurile europene de criterii suplimentare, camuflează intenţia CE de a tăia din fondurile europene destinate României.
„Practic dl Timmermans a venit să ne spună că ni se vor tăia fondurile, fiindcă UE va avea mai puţini bani după Brexit. În opinia mea, Comisia Europeană încearcă să vândă statelor membre o variantă micşorată de buget al UE, iar în cazul României a găsit o soluţie originală – încearcă să ne convingă că această tăiere ar fi din vina noastră! Ştim că plecarea Marii Britanii lasă un gol considerabil, ştim că Uniunea Europeană se confruntă cu provocări mari în materie de securitate, care necesită cheltuieli pe măsură. Din aceste cauze, bugetul va fi mai mic, iar aceste tăieri vor afecta toate statele membre. Comisarul Timmermans s-a gândit probabil că ne poate prezenta această tăiere nu în termeni sinceri şi transparenţi, ci printr-o mică scenetă în care chiar noi am fi personajul negativ, ce trebuie pedepsit. Nu este onest din partea sa", a declarat europarlamentarul, potrivit unui comunicat de presă citat de Mediafax.
Acesta a adăugat că o astfel de abordare ar fi dezastruoasă dacă ar decide construcţia viitorului buget al Uniunii, numai pentru a limita accesul la banii europeni pentru ţări ca România.
Prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, a declarat, joi, la Bucureşti, că se lucrează la un mecanism prin care Comisia să se asigure că fondurile europene sunt cheltuite în conformitate cu statul de drept.
„Ne vom prezenta propunerea legată de cadrul financiar multianual în luna mai. În cadrul discuţiilor de pregătire a acestui cadru financiar multi-anual ne-am gândit cum putem să ne asigurăm că fondurile europene sunt cheltuite în conformitate cu buna guvernanţă şi cu statul de drept. Ne gândim la un mecanism care să ne asigure că toate fondurile pe care le primesc toate statele membre să poate fi verificate. Trebuie să ne gândim la un astfel de sistem. Eu cred că banii europenilor trebuie să fie cheltuiţi bine. Ca parte a acestui proiect, cred că toate ţările membre ar trebui să fie de acord cu Biroul procurorului european, pentru că e o modalitate de a ne asigura dacă banii sunt cheltuiţi în conformitate cu regulile europene şi putem vedea, astfel, dacă sunt probleme. Cred că dacă am avea un Birou al unui procuror european, ne putem asigura că alocarea şi cheltuirea fondurilor europene sunt făcute corect. E încă un argument pentru care susţin acest proiect", a spus Timmermans.