Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a spus că drepturile pasagerilor din UE care călătoresc cu avionul continuă să se aplice, așa că în cazul anulării unui zbor ei au dreptul să aleagă între rambursarea banilor plătiți pe bilet sau redirecționare, potrivit HotNews. De asemenea, ei au dreptul la asistență la aeroport din partea companiei aeriene.
"Aplicarea drepturilor pasagerilor în cadrul suspendării temporare a operațiunilor Blue Air este totuși o chestiune de Drept național și, prin urmare, revine autorităților naționale competente să asigure o monitorizare adecvată în acest sens.
La fel ca multe companii aeriene, Blue Air a fost afectată de criza COVID-19 și a trebuit să depună o cerere de preinsolvență în iulie 2020. Comisia a aprobat un ajutor de 28 de milioane EUR pentru a compensa Blue Air pentru daunele legate de pandemia de COVID-19. În același timp, Comisia a convenit ca Blue Air să i se acorde ajutor de salvare în valoare de 33 de milioane EUR pentru a acoperi nevoile urgente de lichiditate pe termen scurt și pentru a permite companiei să își continue operațiunile în timp ce elaborează un plan de restructurare viabil", a declarat purtătorul de cuvânt al CE.