Reprezentanţii ANPC au anunţat, vineri, că a fost făcut un control la operatorul Nord Airport Hotel, situat pe Calea Bucureştilor 202b, din oraşul Otopeni, care desfăşoară activităţi hoteliere şi alte facilităţi de cazare.
Echipele de control au găsite deficienţe majore.
Astfel, unitatea nu avea autorizaţiile şi avizele necesare emise de Ministerul Turismului, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Direcţia de Sănătate Publică (DSP), Primăria oraşului Otopeni şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), nu era igienă în camerele de cazare – saltelele fiind pătate şi deteriorate şi nu erau protecţii adecvate pentru saltele şi perne.
De asemenea, s-a constatat lipsa mapelor informative pentru turişti în camerele de hotel, necesare pentru informarea corectă asupra serviciilor prestate, lipseau plasele împotriva insectelor la ferestre, iar în toate băile din unitate, produsele cosmetice disponibile nu aveau traducerea în limba română a elementelor de informare şi avertizare, motiv pentru care a fost dispusă retragerea acestora din toate camerele.
Comisarii ANPC au mai constatat că la recepţie nu erau întocmite fişe de cazare pentru turişti, iar informaţiile referitoare la tarifele practicate pentru fiecare tip de cameră lipseau.
Totodată, în hotel erau cazate persoane străine fără formalităţi de cazare întocmite, iar reprezentantul societăţii a comunicat echipei de control că nu există persoane cazate, contrar celor constatate.
Echipele de control au găsit subsolul hotelului într-o stare insalubră, fiind găsite rozătoare decedate şi în stare de putrefacţie. De asemenea, nu au fost prezentate procese verbale de deratizare şi dezinsecţie, iar spaţiul era plin de obiecte vechi depozitate haotic.
Comisarii ANPC au mai descoperit că echipamentul de joacă de pe terasa de la parter era neigienizat, prezentând pete de rugină, pânze de păianjen.
ANPC a dispus oprirea temporară a activităţii Nord Airport Hotel pentru o perioadă de cinci luni şi a aplicat o amendă în valoare de 50.000 lei.