Potrivit rechizitoriului întocmit e procurori, în data de 30 mai 2016, Voichița Joian, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Hunedoara, a pretins de la administratorul unei societăți comerciale (martor denunțător în cauză), suma de 1.000 lei.
Banii respectivi au fost pretinși de inculpată în legătură cu atribuțiile de serviciu, vizând un control efectuat de aceasta la societatea omului de afaceri, în data de 3 februarie 2016, finalizat fără a fi aplicată vreo sancțiune.
La data de 1 iunie 2016, Voichița Joian a fost surprinsă în flagrant de către procurorii anticorupție după ce a primit de la martorul denunțător suma de 1.000 lei, banii fiind găsiți asupra acesteia.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.