Șefii de stat și de guvern ai țărilor membre NATO vor să facă anumite schimbări pentru ca alianța să devină „potrivită împotriva amenințărilor, în special din partea Rusiei”. Potrivit unei analize realizată de publicația germană Business Insider: ”Se pare că NATO dorește să discute despre o nouă structură militară la întâlnirea șefilor de stat și de guvern ai alianței din 11 și 12 iulie 2023 în capitala Lituaniei, Vilnius. Scopul este de a conduce mai eficient cei aproximativ 3,3 milioane de soldați NATO în caz de urgență, de a simplifica structurile și de a reduce personalul care nu este necesar”.
NATO are o structură de comandă permanentă cu militari din toate statele membre. Alianța are două Conduceri Strategice, una în Belgia, iar cealaltă în Statele Unite. În subordinea lor se află două forțe comune de comandă, cu baza la Brunssum, în Olanda, și la Napoli, în Italia. Acesta sunt responsabile cu gestionarea operațiunilor militare. Structura de Comandă include totodată un centru de comandă a forțelor aeriene, în Germania, un centru pentru forțele terestre la Izmir, în Turcia, iar pentru forțele maritime, în Northwood, Marea Britanie.
Acum, însă, se dorește ca sub nivelul din Belgia și Olanda să se creeze două noi cartiere generale ale NATO, unul pentru nordul Europei și un altul pentru sudul Europei. După cum relatează „Business Insider”, Germania făcuse campanie pe plan intern, astfel încât orașul Münster să devină sediu nordic al NATO, dar majoritatea statelor sunt pentru un oraș din Polonia. În sud, trupele terestre ale NATO urmează să fie conduse din Sibiu, anunță Business Insider. Comandamentul NATO de aici a fost responsabil până acum doar de corpul multinațional de sud-est.