În ordonanța procurorilor militari se arată că, la data de 8 decembrie 2015, Ștefan Enache a pretins de la o persoană o sumă de peste 10.000 euro, în scopul de interveni pe lângă directorul Regiei Autonome - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, asupra căruia a dat asigurări că are influență, pentru ca acesta din urmă să le asigure celor doi adjudecarea, la o licitație, a unui imobil din municipiul București, la un preț mult subevaluat.
Imobilul astfel achiziționat urma să fie valorificat ulterior, iar profitul să fie împărțit între inculpat și persoana respectivă.
În același context, în ziua de 14 decembrie 2015, Ștefan Enache a primit efectiv suma de 30.000 euro, de la un intermediar, indicat pentru a asigura achiziționarea a două imobile, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Ștefan Enache urmează să fie prezentat la data de 15 decembrie 2015 Tribunalului Militar București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.