"Mulți dintre răniți au murit cu zile", susţine un medic de la Spitalul de Arşi.
"La noi, majoritatea au murit cu infecție cu diverși germeni, dintre care cel mai agresiv este piocianicul. Vorbesc cu certitudine despre Spitalul de Arși, dar știu de la colegi de la alte spitale că situația este asemănătoare", a adăugat doctorul.
"Oamenii mor pentru că acești germeni intraspitalicești sunt foarte agresivi și rezistenți. Iar bacteriile devin imune pentru că, în spitale se folosesc în exces antibiotice", a explicat el.
"Răniții au murit nu doar din piocianic. Au murit și din acinetobacter, un germene de asemenea foarte agresiv. Am avut cazuri în care analizele bolnavilor indicau prezența a patru, cinci bacterii! Nu au avut nici o șansă nici dacă au ajuns în străinătate că au ajuns deja suprainfectați", a adăugat doctorul, care a mai spus că unii pacienţi puteau fi transferaţi încă de la început pentru că infecţiile cu bacterii apar, de obicei, din ziua a cincea.
"Fiecare bolnav ar trebui izolat. Circuitele de acces, la fel. Aerul lui trebuie supravegheat. La noi, toţi bolnavii sunt spălați într-o singură cadă. Se dezinfectează cada, e adevărat, dar întrebaţi-i pe şefii spitalului dacă e suficient!", a completat medicul.
Acesta a vorbit şi despre "limitele" sistemului sanitar de la noi.
"Știți, de pildă, că la Spitalul de Arși nu a fost deschis laboratorul de analize în acea noapte?! (...) Şi, mai mult, nu au fost anunțați toți medicii să vină. Au existat situații în care s-a intrat în operație cu aproape o oră mai târziu din cauză că nu existau medici specialiști suficienți și erau prinși în alte operații", a mai spus medicul, care a recunoscut şi că în ţara noastră nu există protocoale pentru marii arşi.
"Înseamnă că răniții sunt tratați diferit de la un spital la altul. Și exact așa s-au petrecut lucrurile după Colectiv! Au fost spitale unde operațiile s-au făcut după câteva zile, deși, din experiența noastră de mii de cazuri, operația este vitală pentru că zonele necrozate sunt cele unde apar infecțiile. Nu acuz pe nimeni, spun cum s-au petrecut lucrurile".
Dezvăluirile făcute de medic au fost confirmate şi de şefii acestuia.
"Nu avem secrete, am vrut să spunem de multă vreme aceste lucruri", le-a declarat jurnaliştilor Mirela Neag și Cătălin Tolontan șeful secție ATI de la Spitalul de Arşi, Adrian Stănculea.
"Am avut un caz care a avut la început o evoluţie bună, a fost scos de pe adrenalină, iar după două, trei zile starea lui s-a degradat şi a intrat în şoc septic, deci a avut infecţie. A murit", a povestit Stănculea.
Acesta a mai spus că primele rezultate privind infecţiile spitaliceşti le-au avut abia după o săptămână.
"Avem cazuri transferate în străinătate la care culturile s-au pozitivat la noi după plecare", a explicat şeful secţiei ATI.
"Toate spitalele sunt contaminate. Cine nu recunoaşte aceste infecţii cu bacterii e dus cu pluta!", a completat el.
Dezinformările în cazul Colectiv. Cum s-au schimbat radical declarațiile lui Bănicioiu
Dan Vasile Mihale: Ponta și Bănicioiu, responsabili de această sâmbătă neagră
Realitatea.net a fost primul portal de știri care a atras atenția asupra faptului că la presiunea fostului premier, Victor Ponta, și a fostului ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, medicii au ascuns adevărul în ceea ce privește capabilitățile de care au dispus în spitale privind tratarea victimelor incendiului din clubul Colectiv.