Apelul, publicat pe reţelele de socializare, este adresat premierului Viorica Dăncilă Stimată şi ministrului Sănătății, Sorina Pintea.
"Tragedia de la Colectiv a arătat, dincolo de orice dubiu, iar semnatarii acestei scrisori au simțit, prin propriile experiențe dramatice, că sistemul medical public nu are capacitatea de a trata și îngriji marii arși.
Inexistența unor centre de arși în țară, unități spitalicești specializate, cu personal experimentat, care să asigure standardele foarte stricte (...), standarde pe care unii dintre semnatarii acestei scrisori le-au văzut și de care au beneficiat în străinătate, pune în pericol viața fiecărui caz de mare ars “tratat” cu improvizații – cele presupuse 11 paturi ale secțiilor de arsuri.
Această situație gravă ne determină să ne întrebăm dacă nu asistăm la o încălcare a drepturilor garantate de Constituția României prin Articolul 22 (1):
Supravieţuitorii tragediei amintesc faptul că însuşi ministrul Sănătăţii a recunoscut, pe 1 noiembrie 2018, incapacitatea statului roman de trata mari arși, precum și riscurile majore la care se supun in spitalele din Romania.
În aceste condiţii, victimele de la Colectiv solicită o întâlnire cu factori de decizie din Guvern.
"Concret, dorim ca în întâlnirea pe care sperăm să ne-o acordați săptămâna aceasta, să vă propunem un mecanism care să cuprindă, integrat, cel puțin următoarele:
1. Transferul automat către centre de mari arși din Europa, cu care să se încheie protocoale în acest sens. Centrele din Belgia si Olanda care au tratat victime de la Colectiv sunt câteva exemple, mai ales că există deja relații bilaterale și un istoric de succes.
2. Protocol interinstituțional cu MAPN (pentru transport aerian) și IGSU.
3. Un fond permanent de urgență, dedicat atât cheltuielilor imediate generate de transferul marilor arși sau de anumite proceduri suplimentare în situații particulare (cum ar fi achitarea unor facturi restante, astfel încât sa nu apară blocaje sau întârzieri în transportul și acceptarea de către centrele din străinătate a respectivilor pacienți), cât și achitării costurilor legate de ansamblul operațiunilor de transfer și spitalizare în străinătate, pe toată durata necesară tratamentului și recuperării medicale a pacienților.
4. Desemnarea unui responsabil în interiorul Ministerului Sănătății pentru implementarea, coordonarea si activarea acestui Mecanism Național de Intervenție de Urgență în Cazul Accidentelor cu Victime Mari Arși.
De asemenea, în cadrul întâlnirii, ca supraviețuitori ai unor cumplite infecții cu germeni dobândiți în spitalele din România, am dori să purtăm o discuție și pe tema stadiului implementării în spitale a planului de limitare a răspândirii germenilor din lista OMS, precum și a stadiului construcției și dotării centrelor de arși."
foto: FB/Colectiv