Judeţele Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Timiş, Caraş- Severin şi Mehedinţi rămân sub cod galben, iar la amiază au fost temperaturi de 35 - 37 de grade.
Apoi, în cursul zilei de luni, 10 august, valul de căldură va persista în vestul şi nord-vestul ţării, dar se va extinde şi în regiunile estice şi, local, în cele sudice. În Maramureş, Crişana, Banat, Moldova, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Olteniei şi vestul Transilvaniei, se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35...36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Codul galben de caniculă se extinde în toată ţara în zilele de marţi şi miercuri, valul de căldură urmând să se intensifice şi să cuprindă toate regiunile. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35....37 de grade şi izolat 38 de grade, iarindicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi, în zonele de câmpie şi podiş. Iată harta cu judeţele aflate sub cod galben, şi cele trei aflate sub cond portocaliu.
Situaţia la vecinii din vest e şi mai gravă. Ministerul român de Externe a transmis o atenţionare de călătorie pentru Ungaria, unde a fost instituit cod roşu de caniculă pentru majoritatea regiunilor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Croaţia şi Italia.
Medicii îi atenţionează pe oameni să se hidrateze corespunzător, cu minimum doi litri de apă de zi, să evite consumul de alcool şi cafea, dar şi deplasările între orele 11 - 18.