Potrivit acestuia, "protestul" din 2 octombrie organizat de reprezentanții AUR "era o formă prin care Coaliției de Guvernare i se putea atrage atenția, în modul cel mai serios cu putință, că lucrurile merg într-o direcție total greșită".
"Anul acesta au protestat absolut toți: sindicate și marile confederații sindicale, asociații profesionale, organizațiile patronale, pensionarii.Guvernul i-a sfidat pe toți, cu mult cinism și printr-o atitudine clar antiromânească. Nu a dialogat cu nimeni și nu a rezolvat nicio problemă din cele ridicate de protestatari.
Prin urmare, după toate aceste încercări eșuate ale oamenilor ieșiți în stradă, în sensul de a schimba comportamentul celor aflați la putere, când vrei să organizezi un protest ții cont de toate cele de mai sus. Adică, nu pregătești, tu ca partide așa zis "suveraniste", un fâs, decât dacă fâsul este bine coordonat și dirijat din spate, ca să fie fâs", se arată într-un comunicat de presă semnat de reprezentantul APP.
"Nu aduni în stradă 3-4 mii de oameni care speră să schimbe ceva, doar ca să îți pui poalele în cap și să faci scandal, în timp ce guvernanții râd și fac mișto de eșecul răsunător al unui miting în care nici măcar organizatorii nu cred!
Simion, Șoșoacă și Lazarus & company! Dacă ați vrut circ, atunci trebuia să anunțați că vreți doar circ! Nu să vă bateți joc de încrederea oamenilor! Nu să veniți fără niciun mesaj coerent! Nu să zbierați aceleași sloganuri goale și fără sens! Nu să vă bateți între voi care țipă mai tare sau care este mai ridicol! Ați mai distrus o speranță a românilor, iar sistemul râde fericit de acest fiasco lamentabil.
De aceea, românii nu au participat! De aceea, toți cei care întâmpină aceleași probleme, care îndură aceleași umilințe, care sunt disperați de prețuri și facturi, au refuzat să vă dea credit și să vi se alăture! În spatele acestei "acțiuni" sau cum ați numit-o voi "protest", toată lumea, dar absolut toată lumea a simțit mirosul putred al unor mâini din servicii, al aceluiași sistem manipulator, care, cu această ocazie, a mai închis încă o supapă periculoasă pentru putere: nervozitatea amplificată de nemulțumirea generală.
Românii au început să înțeleagă că cei care se prefac că îi reprezintă sunt fie bufoni, fie sclavii Bruxelles-ului aflați, astăzi, în înaltele funcții ale statului. Primii se încaieră public pentru a-și clama falsa grijă vis-a-vis de bunăstarea românilor, iar ceilalți se distrează pe seama bufonilor și își consolidează pozițiile pro-stăpânilor lor din străinătate", atrage atenția APP.
Drept urmare, reprezentanții formațiunii politice au tras câteva concluzii și prezintă, de asemenea, planul de acțiune al partidului condus de Liviu Dragnea.
- "Noi, cei din Alianța Pentru Patrie vom continua să ducem lupta pe bune și la baionetă cu actuala Coaliție, căreia i-am dovedit, în ultima perioadă, că nu suntem nici ridicoli și nici penibili în tot ceea ce întreprindem.
- Vom continua să le blocăm legile, hotărârile și ordonanțele antiromânești, vom continua să sesizăm instituții din țară și străinătate, vom continua să depunem plângeri penale pe numele tuturor miniștrilor care și-au asumat prin semnătură legi împovărătoare sau umilitoare pentru români.
-Vom continua și în Parlament să le atacăm proiectele, să modificăm texte, să anulăm amendamente, să blocăm toate stupizeniile venite de la Bruxelles și promovate de Coaliție în Parlament, în apaluze unanime.
- Ne-am dat seama, după acest "protest", că am rămas singuri în lupta cu acești monștri, dar vă asigurăm că știm să folosim toate pârghiile, toate mințile excepționale și toți românii curajoși care ni se alătură în această confruntare pentru a ne recupera România!", se mai arată în comunicatul citat.