De asemenea, hidrologii au emis cod roşu de inundaţii, sâmbătă dimineaţa, pe râurile din bazinele hidrografice Târlung – bazin mijlociu şi inferior, în judeţele Braşov şi Covasna, fenomene periculoase putând să se producă mai ales în zona localităţii Băcel, la confluenţa cu râul Negru, în Covasna.
Potrivit reprezentanţilor Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile din bazinele hidrografice Târlung – bazin mijlociu şi inferior, în judeţele Braşov şi Covasna.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în bazinul inferior al râului Târlung, în zona de confluenţa cu râul Negru (zona localitӑţii Bӑcel - judeţul Covasna), mai arată INHGA.
Atenţionarea hidrologică este în vigoare până sâmbătă seara, la ora 18.00.
LIVE VIDEO
Covasna: Peste 100 de persoane vor fi evacuate din cauza unei breşe în dig, pe râul Târlung
Peste 100 de persoane din Lunca Mărcuşului, judeţul Covasna, au fost evacuate, sâmbătă, după ce precipitaţiile din ultima vreme au creat o breşă în dig, pe râul Târlung, pentru care hidrologii au emis cod coşu de inundaţii.
Potrivit reprezentanţilor ISU Covasna, pe râul Târlung în apropierea localităţii Lunca Mărcuşului, s-a creat o breşă în dig, astfel că sâmbătă dimineaţa s-a ordonat evacuarea a 30 locuinţe, respectiv peste 100 de persoane.
Sursa citată a arătat că persoanele care trebuie să îşi părăsească locuinţele sunt duse în căminul cultural al localităţii, pus la dispoziţie de primărie.
Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 30 iunie, ora 6:00 - 1 iulie, ora 12:00, va fi cod portocaliu de creşteri ale debitelor şi nivelurilor, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa - sector intrare în ţară (judeţul Maramureş), Siret - sector amonte Acumularea Bucecea (judeţul Suceava) şi Prut - sector amonte Acumularea Stânca Costeşti (judeţul Botoşani).
Pe de altă parte, o atenţionare Cod galben de inundaţii va fi în vigoare până pe data de 1 iulie, la ora 00:00, pe râurile din bazinele hidrografice: sectorul românesc al Tisei, Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Mureş - bazin superior şi afluenţi amonte confluenţă Comlod (judeţele Harghita şi Mureş), Târnava Mică - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Târnava Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Harghita, Mureş şi Sibiu), Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), afluenţii Jiului aferenţi sectorului aval S.H. Sadu - amonte S.H. Podari (judeţele Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Argeş, Vâlcea, Gorj, Dolj şi Olt), Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Vedea - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Călmăţui (judeţele Buzău şi Brăila), Buzău (judeţele Braşov, Covasna, Buzău şi Brăila), Rm. Sărat (judeţele Vrancea şi Buzău), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ, Bacău şi Covasna), Suceava, Moldova, Bistriţa (judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita), Bârlad (judeţele Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi), Siret - sector amonte Acumularea Călimăneşti (judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Siret - afluenţii mici aferenţi sectorului aval Acumularea Gălbeni (judeţele Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut sector amonte Acumularea Stânca Costeşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval Acumularea Stânca Costeşti (judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galati) şi pe râurile din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea).
Aproximativ 1.000 de oi evacuate de pompieri în judeţul Braşov
Pompierii militari din oraşele Făgăraş şi Victoria au intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru evacuarea a aproximativ 1.000 de oi rămase blocate în zona barajului din localitatea Mândra, după ce apele au început să crească, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Luiza Dănilă.
''Animalele au fost evacuate într-o zonă sigură. Pompierii Detaşamentului de la Făgăraş au intervenit cu 20 de subofiţeri, un ofiţer şi două bărci, iar colegii lor din oraşul Victoria cu scafandri, o barcă şi cinci subofiţeri. Se pare că ar fi vorba de aceeaşi stână care a necesitat evacuarea şi în primăvara acestui an, când au fost probleme în zonă din cauza creşterii nivelului apelor'', a spus Luiza Dănilă.
Zeci de gospodării inundate şi drumuri distruse de viituri
Inundaţiile produse în ultimele 24 de ore în judeţul Neamţ au afectat 52 de locuinţe din 11 localităţi, se arată într-un raport întocmit de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Potrivit sursei citate, au fost inundate 35 de gospodării, 68 curţi şi grădini şi 20 de fântâni, iar 4 poduri şi 20 de podeţe au fost distruse de viituri. Cinci persoane din Borca şi Farcaşa au fost evacuate, de pompieri, din calea viiturilor. Peste 4.130 hectare de teren agricol şi 45 hectare de păşuni şi fâneţe au fost inundate.
Aceeaşi sursă precizează că se circulă cu dificultate pe 11 sectoare de drum judeţean în localităţile Borniş, Băluşeşti, Rocna, Bătrâneşti, Trifeşti, Bucium, David şi Văleni. De asemenea, se circulă cu dificultate pe mai multe străzi din municipiul Roman. În total, au fost afectate 77 de drumuri judeţene, comunale şi săteşti. Reţeaua de canalizare din localitatea Secuieni a fost distrusă pe o distanţă de 5 kilometri.
S-a reluat circulaţia rutieră pe sectoarele de drum naţional, din comuna Poiana Teiului, închise vineri din cauza aluviunilor şi a copacilor căzuţi pe carosabil.
Judeţul Neamţ se află sub avertizare de cod portocaliu meteorologic şi hidrologic.