Instalaţia de aer condiţionat s-a stricat, iar cum geamurile nu pot fi deschise, călătorii au fost nevoiţi să reziste la 40 de grade Celsius.
Canicula a dat peste cap mersul trenurilor. Multe dintre ele au ajuns la destinație cu întârzieri şi mai mari de o oră şi jumătate. S-a mers chiar şi cu 30 de kilometri pe oră, din cauza pericolului reprezentat de dilatarea şinelor. Acesta a fost şi cazul unui tren care a circulat pe ruta Constanţa-Bucureşti. Aerul condiţionat nu a funcţionat, iar garnitura, una modernă, avea geamurile blocate.
"Am călătorit ca la cuptor, am platit bilet clasa întâi", a povestit un călător. "La clasa I, am mers ca la incubator, cred ca erau 43 de grade când am plecat, aşa ceva, numai la noi cred se întâmplă", a spus un alt pasager.
Iar la temperaturi ridicate, evident că spiritele s-au încins. Mai mulţi călători s-au certat cu conductorul.
Cazul a fost semnalat de unii dintre telespectatorii Realitatea TV. Vă reamintim, dacă vă aflaţi într-o situaţie similară, ne puteţi trimite imaginile pe adresa martor ocular @ realitatea.net, pe site-ul realitatea.net, la secţiunea Martor ocular sau pe aplicaţia WhatsApp, la numărul 0732 333 108. Imaginile vor fi difuzate în jurnalele Realitatea TV.