Sunt vizate de avertizarea Cod portocaliu râurile din bazinele hidrografice: Târlung (judeţele: Braşov şi Covasna), Olt (judeţul Braşov), Ialomiţa (judeţul: Dâmboviţa), Prahova, Teleajen (judeţul Prahova), conform Mediafax.
În aceste zone, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.