În intervalul menţionat, temporar va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în Muntenia, Dobrogea, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Occidentali, cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp.
În judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Constanţa vor fi mai ales averse, ce trecător vor avea caracter torenţial şi se vor cumula izolat peste 40-50 l/mp.
Vremea se va menţine rece pentru această perioadă, iar în sud-estul teritoriului, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală de 50-55 km/h, mai anunţă ANM.