Vineri, Întâi Mai, vă invităm la... cumpărături. Dăm startul unui maraton care se va întinde pe toată perioada lunii mai. Un concurs al cărui câştigător va fi cel mai rapid, cel mai priceput şi cel mai norocos cumpărător.
Prima ediţie a concursului de cumpărături-viteză va fi una demonstrativă. Vor fi doi concurenţi-surpriză, doi dintre colegii noştri, care vor încerca să cheltuiască 10 000 de lei cât mai repede.
Ei fac demonstraţia, iar dumneavoastră sunteţi invitaţi să-i urmaţi în fiecare săptămână a lunii mai. Vineri veţi vedea cum cei doi străbat un traseu complicat printre rafturile încărcate de produse tentante şi veţi afla cine reuşeşte să strângă un coş cu produse în valoare de 10 000 de lei în 45 de minute.
De vineri, după încheierea ediţiei demonstrative, puteţi să vă înscrieţi chiar dumneavoastă pe site-ul nostru, www.realitatea.net.
Cumpărători din toate colţurile ţării, urmăriţi-ne! În fiecare vineri, de la 17:00 la 18:00, pe Realitatea TV.