Evenimentul inițiat de CNMR vine în completarea întâlnirii de anul trecut cu Excelențele Sale, propunând atât Planul de Modernizare a României în variantă actualizată, cât și Decalogul profesional al parlamentarului concretizat în 10 puncte. Ambele documente traduc dorința CNMR ca membrii Parlamentului să dea dovadă de profesionalism și integritate.
Alături de Președintele CNMR și al AID România, domnul Alexandru Cumpănașu, și de Vicepreședinți ai CNMR, precum și de o parte a liderilor selectați și pregătiți la Școala de Vară a CNMR, s-au aflat membri ai Corpului diplomatic acreditat la Bucureşti din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Federația Rusă, Irak, Turcia, Argentina, Iordania, Egipt, Luxemburg.
Întâlnirea s-a concentrat pe opţiunile de politică externă ale CNMR, existând un dialog constructiv cu privire la politica externă a României cu ambasadorii și membrii Corpului diplomatic prezenți. În același timp, dialogul a vizat și politica internă a României, reforma în administrația publică, educația și posibilitățile de cooperare între România și țările prezente.
Discuția s-a încheiat într-o notă amicală în sensul menținerii unui dialog activ între membrii Corpului diplomatic și CNMR în viitoarele proiecte și propuneri ale acesteia.
Redăm mai jos Decalogul profesional al parlamentarului:
1. Candidatul/parlamentarul sa prezinte public un plan managerial propriu in care pornind de la programul de guvernare al partidului sau sa prezinte cel putin 10 obiective si masuri concrete pentru circumscriptia in care candideaza.
2. Sa prezinte public un portofoliu de minimum 10 activitati desfasurate in parteneriat sau in beneficiul comunitatii din circumscriptia unde va candida.
3. Sa nu fi suferit condamnari care sa ii interzica dreptul de a alege si de a fi ales.
4. Sa prezinte public un set de valori si principii pe care si le asuma pe perioada mandatului.
5. Sa aiba o experienta in munca de minimum 5 ani, cu prezentarea unor rezultate in activitatile desfasurate.
6. Sa prezinte public minimum 10 recomandari ale unor lideri respectati ai comunitatii unde vor candida.
7. Sa prezinte public un plan de minimum 10 masuri privind consultarea cetatenilordin circumscriptie pe perioada mandatului.
8. Partidele politice sa faca o evaluare publica, cu interviuri, a fiecarui candidat pentru a testa maturitatea, integritatea si profesionalismul.
9. Sa fi absolvit cel putin un curs de leadership sau sa prezinte 10 masuri din care sa rezulte aptitudinile de a comunica si a conduce o comunitate.
10. Candidatul/parlamentarul sa faca dovada specializarii intr-un domeniu de activitate, precum si intelegerea legislatiei aferente domeniului ales.