UPDATE. Poliţiştii au identificat principalul suspect din cazul de agresiune produs sâmbătă după-amiază într-un mijloc de transport în comun, în Sectorul 6 al Capitalei, în urma căruia o persoană a fost rănită şi transportată la spital, au anunţat reprezentanţii DGPMB.
Potrivit sursei citate, bărbatul are 41 de ani şi este audiat la secţia 21 Poliţie.
Ştirea iniţială:
"Prin apel 112, pe raza sectorului 6, a fost sesizat un conflict între 3 bărbaţi, conflict iniţiat într-un mijloc de transport în comun şi care s-a încheiat în staţie, după ce au coborât. La coborare, unul din cei trei, cu un obiect tăietor l-a lovit peste mână pe cel cu care se certase anterior. Victima a primit îngrijiri la faţa locului, ulterior fiind transportată la spital. La acest moment, ceilalţi doi bărbati angrenaţi în conflict sunt căutaţi pe baza elementelor furnizate de persoanele care au observat incidentul", transmite Poliţia Capitalei.
"S-a întocmit deja un portret robot cu privire la cei doi suspecţi. Se pare că unul dintre ei avea la el ustensile de pescuit, ar fi scos un cutter şi l-ar fi tăiat pe celălalt la încheietura mâinii. Nu ştim dacă se cunoşteau, încă nu avem toate elementele. Victima are o simplă tăietură. Aici putem vorbi de infracţiunea de lovire şi alte violenţe, nici vorbă de o tentativă de omor. Vor fi identificaţi curând, pentru că s-a luat legătura cu martori, s-au dat nişte elemente suficiente pentru a putea fi identificaţi cât mai repede posibil", a declarat, pentru MEDIAFAX, sindicalistul Florin Vîlnei.
Victima este la Spitalul Universitar din Bucureşti.
Realitatea.net vă recomandă!
Citiţi şi:
INCREDIBIL! O rusoaică gravidă a intrat în mare să înoate, când a ieşit, născuse! Totul, filmat. VIDEO aici