Familia profesorului Gheorghe Mencinicopschi trece prin momente cumplite. Condamnarea la 8 ani de închisoare și sechestrul pus pe singura locuință a soților Mencinicopschi a reușit să-i doboare, scrie ziarulring.ro.
"Mulți au plâns când au văzut ce i s-a întâmplat, dar el i-a iertat pe cei care i-au făcut așa ceva. S-a resemnat, a spus: «Dacă vreți să fiu vinovat, sunt vinovat, asta e, dacă așa se vrea, nu avem ce să facem, ne ducem crucea». Ce poți să faci? Cu cine să te bați? Ne-a nenorocit, ce să mai facem? Acum sunt în proces civil de partaj, am probleme mari. Pentru că mi-a luat jumătatea mea. Acum, pe mine de ce m-o fi băgat în toată povestea? Mai ales că această casă a fost luată pe banii părinților mei și din banii pe un apartament unde stăteam și pe care l-am vândut. Este o mare mizerie. Eu nu pot să-i înțeleg pe oamenii ăștia. Nu au venit să mă dea încă afară din casă, dar nu poți să știi niciodată când pot veni. Probabil că nu se va întâmpla, că nu este confiscată casa, este numai sechestru pe ea. Și-așa mi-au evaluat-o la o sumă de nici castelul Peleș nu valora atât, 450.000 de euro, iar ea valorează 80.000 de euro, iar cu teren, 130.000 de euro. Nu știu cum au făcut această evaluare și cine a evaluat-o", a spus Doina Mencinicopschi.