Claudiu Târziu a vorbit la Realitatea Plus, în exclusivitate, despre evenimentul din aceasta dimineață.
Politicianul a declarat ca ‘’ atunci când am mai primit amenzi, pentru ca am mai primit, acest lucru s-a făcut prin posta. Nu am fost căutat niciodată acasă de jandarmerie sa îmi înmâneze o amenda. A fost sigur o acțiune de intimidare la adresa mea. Au venit 3 jandarmi, de 2 metri fiecare, cu masca pe fata, sa îmi înmâneze o amenda. Dumneavoastră cum vi se pare lucrul acesta. ‘’
Totul a pornit de la un eveniment la care Claudiu Târziu a participat. Acesta a fost prezent la o comemorare cu depuneri de flori, acolo unde nu a purtat masca. Totodata, acesta spune ca alți participanți de la eveniment, care nu aveau masca, au primit aceste amenzi acasă prin posta.
‘’Mai am colegi care au primit amenzi, care au participat la același eveniment de la Vâlcea, de depunere de coroane. Acestia au fost si ei taxați, dar au primit amenzile prin posta. Eu am mai primit de-a lungul timpului pentru proteste șamd, toate fiind trimise prin posta, repet! De ce au făcut acțiunea asta, împotriva mea, astăzi, nu știu! \"\"
Senatorul AUR, declara ca vizita jandarmeriei, crede ca are legătură cu protestul de la Casa Poporului din 21 decembrie.
‘’Nu cred decât ca le-am stricat jocul celor de la jandarmerie, atunci când am ieșit si i-am calmat pe oameni afara, în fata Palatului Parlamentului. I-am si condus pe ei la alta poarta, explicându-le ca sunt niște victime ale manipulării si ale unei tentative de a compromite mișcarea de protest (…) din cauza asta cred ca cineva s-a supărat acolo sus, si a zis, hai sa îl aducem pe acesta (Claudiu Târziu) la ordine, ca prea face el pe eroul. ‘’
‘’Noi luptam (AUR) pentru o cauza dreapta si știm ca avem legea de partea noastră’’ a mai declarat senatorul Claudiu Târziu, co-presedintele partidului AUR.
Totodata, Jandarmeria răspunde printr-un comunicat cu privire la evenimentul de la apartamentului co-presedintelui AUR:
În legătură cu activitatea de aducere la cunoștința unei persoane fizice a faptului că a fost sancționată contravențional, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:
În data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 09:00, jandarmii din cadrul unității noastre s-au deplasat la domiciliul persoanei sancționate, pentru a îndeplini procedura de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției prin afișare.
Activitatea a fost desfășurată în conformitate cu prevederile art. 27 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și a avut loc din cauza imposibilității comunicării prin poștă a procesului-verbal menționat.
Totodată, conform art. 14, alin. 1 din același act normativ, executarea sancțiunii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii.
Facem precizarea că această comunicare se face doar dacă persoana vizată răspunde apelului jandarmilor. În caz contrar, procesul-verbal în cauză se lasă la adresa de domiciliu a persoanei, în prezența unui martor”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei București.