”Vrem, printr-o ordonanţă de urgenţă, să facem cadrul legal ca, la cerere, acele unităţi administrativ-teritoriale care doresc să ia în administrare un drum forestier, un canal, o clădire a unei instituţii care este nefolosită, într-o stare degradată şi creează probleme într-o unitate administrativ-teritorială să poată fi luate aceste obiective la cerere şi apoi să fie administrate. Creăm cadrul legal pentru aşa ceva”, a anunțat premierul, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Consiliului Judeţean Timiş.
Anunțul a fost făcut după ce preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, i-a semnalat această problemă.
”Autorităţile publice locale s-au plâns de multe ori că au în localităţile lor terenuri degradate, clădiri, canale ale ANIF sau ale Apelor Române, tabere şcolare care sunt în proprietatea statului şi zac în părăsire, neîntâmplându-se nimic de zeci şi zeci de ani de zile pe locurile respective. Am văzut recent o modificare a Ordonanţei 57/2019 privind Codul administrativ, pentru că principala oprelişte în calea transferului de la ministere sau de la diversele autorităţi, agenţii care le deţin în proprietate către autorităţile locale era faptul că nu sunt intabulate. Acum s-a eliminat această prevedere şi am discutat cu domnul prim-ministru”, a spus Nica, potrivit Agerpres.