"The Markthal" adăposteşte, pe lângă piaţa de alimente, 15 magazine, 8 restaurante, 228 de apartamente şi peste 1.000 de locuri de parcare. Construcţia în formă de potcoavă are o suprafaţă totală de 29.000 de metri pătraţi şi are în interior un desen mural impresionant denumit "Cornucopia".
Proiectul a fost realizat de firma MVRDV, în conformitate cu noile legi din Olanda, care cer ca pieţele să fie acoperite. Arhitecţii s-au inspirat din aspectul noilor pieţe din Stockholm, Barcelona şi Valencia şi au lucrat împreună cu artiştii Arno Coenen şi Iris Roskam.
Structura impresionantă pare dintr-o altă dimensiune, scriu editorii CNN, şi a fost inaugurată în prezenţa Reginei Maxima.