Întrebat despre varianta deja vehiculată public de social-democrați privind introducerea impozitării progresive, Florin Cîțu a afirmat că el și partidul se opun cu fermitate.
„De principiu, PNL a comunicat care sunt elementele importante pentru noi şi aici nu vom crește taxe în perioada următoare, ceea ce noi susținem ferm. Nu a fost pusă pe masă rediscutarea. Niciun sistem de impozitare care va duce la creşterea taxelor nu va fi acceptat”, a afirmat Florin Cîţu, după întâlnirea de marţi cu Marcel Ciolacu.
Pe de altă parte, liderul social-democrat a reafirmat intenția partidului său de a readuce în discuție impozitarea veniturilor.
"În toate țările civilizate si cu economii mai dezvoltate decât a României se aplică (impozitarea progresivă - N.R.) Mai sunt 4 state care au rămas cu cota unica în Europa. (...) Cred că un an avem timp să discutăm. Momentan am ajuns la concluzia că nu putem rămâne ultima țara cu cota unică", a afirmat Marcel Ciolacu.