Autostrada Soarelui: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe A2 Bucureşti – Constanţa, între kilometrii 167-170 respectiv 186-189, circulaţia rutieră pe Autostrada Soarelui se desfăşoară îngreunat, din cauza ceţii care a redus vizibilitatea sub 100 de metri.
Pentru a preveni producerea evenimentelor nedorite, conducătorii auto sunt sfătuiţi să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte şi să nu bruscheze comenzile maşinii.