"Exact cei care ne acuza că blocăm găsirea unei solutii prin faptul că am mers pana la capăt pe calea formării guvernului nu au făcut nimic, nu au făcut nicio propunere alternativă, dar azi au vorbit tot despre faptul că noi am fi cei care au blocat găsirea unei soluții," a afirmat Cioloș.
"USR rămâne cu această responsabilitate asumată pentru găsirea unei soluții, ar fi cazul ca si ceilalți să arate responsabilitate, până acum au stat pe margine, au căutat soluții convenabile pentru partide. ().... Florin Cîțu a picat în Parlament. Suntem în situația asta pentru că Florin Cîțu a adunat în Parlament o majoritate care a trimis guvernul condus de el acasă. Cum poți să spui că asta e o soluție?! Nu mai comentez non-soluții. Să vedem dacă au și alte variante în afară de asta. Eu acum o săptămână am discutat cu PNL și nu am văzut de atunci alte soluții decât asta. USR e un partid pragmatic, care discută soluții. O soluție în Parlament o putem găsi dacă cineva avansează o propunere.(...) PNL și PSD, care azi au criticat, nu au venit până acum cu nicio soluție, vedem doar postări pe Facebook și promisiuni de schimbare.
Mingea se întoarce în terenul dlui. președinte, nu comentăm speculațiile despre ce ar putea face un partid sau altul, pentru că singurul lucru pe care l-am văzut e că au stat pe margine, nu și-au asumat nimic, n-am văzut nimic în acest sens, " a mai declarat Cioloș, imediat după votul negativ primit în plenul Parlamentului de către echipa sa.