”Sincer, nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt și ăsta este adevărul. În primul rând, nu mai există limba moldovenească, asta a fost o invenție a Rusiei. Împreună cu cei care conduceau Ucraina, Rusia a impus o limbă inventată. În acest moment, Ucraina și autoritățile din Rep. Moldova au declarat că limba oficială este cea română", a explicat Marcel Ciolacu.
"În Republica Moldova există cetățeni moldoveni de origine română, așa cum în România există români de etnie maghiară”, a mai precizat premierul.
Zaharova, în delir: Limba română trebuie redenumită în „limba moldovenească” şi nu viceversa
Replica lui Ciolacu vine după ce Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, a afirmat la un briefing de presă că declarațiile prim-ministrului român potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale acestei țări.