„Astăzi suntem la guvernare, avem prim-ministru, avem o guvernare bună, şi eu cred că Marcel Ciolacu va fi unul dintre cei mai buni prim- miniştri care i-a avut România. Sunt multe lucruri care s-au făcut în perioadă scurtă, multe lucruri care nu se ştiu şi sigur că noi ne dorim cu toţii - cel puţin eu din tot sufletul, dar cred că şi dumneavoastră - ca Marcel Ciolacu să fie viitorul preşedinte al României”, a afirmat Paul Stănescu, la lansarea candidaţilor PSD în judeţul Brăila.
Și fostul premier PSD Mihai Tudose a declarat că Marcel Ciolacu trebuie să fie și candidatul partidului la prezidențiale, pentru că este cel mai bun dintre social-democrați.
„Dacă Ciolacu a fost cel mai bun dintre noi, e bun și pentru România. Și, ca prieten al domniei sale, vă spun că chiar este bun”, a spus Tudose. „Dacă luăm un rezultat bun, îl convingem să acceptă, că asta e....”, le-a mai spus Tudose social-democraților din Brăila.
Tudose a precizat că dacă PSD câștigă prezidențialele va face un pas decisiv pentru o victorie la alegerile parlamentare astfel încât să ajungă să formeze un Guvern în care „să depindem cât mai puțin de alții”.. „De multe ori, aliații noștri la guvernare au fost o frână”, a mai afirmat Mihai Tudose.