Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, la Forumul Mobilităţii Sustenabile şi Accesibile, că urmează să fie lansat un plan de reindustrializare a economiei, care va susţină industria auto.
”Acest plan vizează transformarea României într-un hub de tehnologie şi inovaţie în Europa de Sud-Est în următorii 10 ani”, a arătat el. Ciolacu a reafirmat angajamentul României faţă de proiectele verzi şi pentru decarbonarea economiei.
”Cu toate acestea, trebuie să fim conştienţi că tranziţia către o economie verde nu trebuie să devină o frână în calea dezvoltării economice a ţării noastre şi a industriei auto în mod special. Este esenţial să găsim un echilibru între protecţia mediului şi creşterea economică”, a subliniat premierul.
În acest context, șeful guvernului a amintit și de perioada dificilă prin care trece industria auto europeană. ”Este evident că următorii doi ani vor fi o mare provocare pentru industria pe care o reprezentaţi. (...) Suntem într-un moment de descreştere în care, dacă nu vom interveni, şi în România, dar şi în toată Europa, va duce anul viitor şi peste doi ani, cum am spus, la disponibilizări masive în acest domeniu. Cred că este momentul în care Comisia Europeană trebuie să vină curajos în susţinerea acestei industrii. Am citit şi eu, sunt ferm convins că şi dvs., Programul Draghi, unde este trecut acest lucru, poate nu evidenţiat, dar uităm, şi când vorbim de reindustrializări şi de alte lucruri, uităm că, de fapt, motorul economiilor este industria auto, fiindcă are o dezvoltare pe orizontală fabuloasă. Acest lucru se întâmplă şi în România şi în toate ţările europene. (...) E un moment în care toate forţele politice trebuie să înţeleagă că fără industria auto în România economia României se prăbuşeşte”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.