UPDATE 23.10 Guvernul poate da o ordonanță de urgență până pe data de 21 decembrie, când se încheie sesiunea parlamentară, prin care modifică Legea 149/2015 - Legea vânătorii - sub aspectul celor două probleme sesizate de fermieri, a declarat, marți, pentru AGERPRES, fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, scrie Agerpres. Declaraţia îl contrazice pe actualul ministrul al Agriculturii, Achim Irimescu. Iată explicaţia acestuia:
UPDATE 21.22 Legea vânătorii nu poate fi modificată printr-o ordonanță de urgență pentru că este o lege organică, dar se poate redacta o ordonanță de urgență prin care să se suspende aplicarea unor articole pentru o perioadă de timp, a declarat, marți, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
"Legea nu se poate modifica pentru că este o lege organică dar putem face o ordonanță de urgență prin care să se suspende aplicarea unor articole pentru o perioadă de timp. Sigur, ea poate fi contestată la Curtea Constituțională, dar până când contestă trece timpul. În noaptea asta colegii stau să termine și dimineață o avem pe masă nu știu dacă se va discuta mâine (miercuri n.r.) în Guvern, pentru că trebuie să o vadă și celelalte ministere. În orice caz cred că săptămâna viitoare este termenul cel mai realist", a precizat Irimescu.
UPDATE 20.00 Jandarmeria a aplicat o amendă de 20.000 de lei organizatorului protestelor de la Palatul Parlamentului, la care au luat parte peste 3.000 de crescători de oi, precum şi alte şase amenzi de câte 500 de lei pentru participanţi, pentru ”instigarea şi recurgerea la acţiuni violente”, scrie Mediafax.
UPDATE 18.23 Oierii au încheiat marți seara protestul din fața Palatului Parlamentului, după semnarea unui protocol între Comisia de Agricultură din Camera Deputaților, Ministerele Agriculturii și Mediului și Federația Agrostar, protocol care parafează modificarea unor articole din Legea Vânătorii, scrie Agerpres.
Protocolul are două puncte, primul face referire la modificarea prin Ordonanță de Urgență a celor două articole controversate din Legea Vânătorii, respectiv cele referitoare la pășunat și la numărul de câini pe care crescătorii de animale îl pot folosi pentru protejarea stânii, iar punctul doi prevede constituirea unui grup de lucru, în perioada următoare, format din cele patru părți semnatare, care va modifica toate prevederile legale în vigoare cu incidență asupra bunei desfășurări în sectorul agricol.
Președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, Nini Săpunaru, a declarat marți că ordonanța de urgență pentru modificarea articolelor controversate din Legea vânătorii ar putea fi emisă până vineri și luni. Potrivit sursei citate, rolul unei ordonanțe de urgență este "să clarifice anumite chestiuni de urgență". "Dacă sunt două-trei articole care deranjează acum, în această perioadă, le rezolvăm acum, repede, restul de articole pe care le acuză avem timp să le discutăm în comisii", a spus Săpunaru.
UPDATE 17.33 Liviu Harbuz, vicepreşedinte al Comisiei pentru Agicultură din Camera Deputaţilor, a anunţat la Realitatea Tv că s-a semnat un protocol, prin care Guvernul poate emite o ordonanţă de urgenţă prin care sunt anulate cel două articole prin care este limitat numărul de câini dar şi perioada în care oile pot merge la păscut.
Modificările vor fi dezbătute de un grup de lucru care va fi constituit în acest scop, a afirmat Săpunaru. "Nu am avut cum (să vorbesc cu ministrul Agriculturii - n.r), dar au luat legătura secretarii de stat cu domnul Achim Irimescu şi a spus că e de acord, de principiu, să formeze acest grup de lucru şi începând de azi să lucreze până vineri sau luni pentru a putea emite ordonanţa de urgenţă.
De asemenea, am înţeles că e de acord şi a discutat cu doamna ministru (Cristiana Palmer, ministrul Mediului - n.r.) pentru modificarea articolelor care chiar necesită un anumit regim de urgenţă, vorbesc de cel cu păşunatul şi cu câinii. (...) Dacă sunt două-trei articole care deranjează acut, în această perioadă, le rezolvăm acum repede, restul de articole pe care le acuză avem timp să le discutăm în comisii şi să vorbim", a afirmat Săpunaru.
Update 16.30 Legea Vânătorii ar putea fi modificată printr-o ordonanţă de urgenţă, după protestele crescătorilor de oi, a declarat Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei de Agricultură a Camerei Deputaţilor.
Reprezentanţi ai Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor şi Agrostar au discutat marţi despre modificarea Legii Vânătorii. Reprezentanţii Agrostar, care au protestat marţi la Palatul Parlamentului, doresc abrogarea din lege a mai multor articole, printre care cea a libertăţii de mişcare a animalelor sau numărul de câini pe care un cioban îi poate deţine la o turmă de oi.
UPDATE 17.00 Ministrul Agriculturii a declarat în exclusivitate la Realitata Tv, că Guvernul ia în considerare emiterea unei ordonanţe de urgenţă pentru suspendarea legii prin care ciobanilor li se cere limitarea numărului de câini la stână.
UPDATE 12:30 Parlamentarul Cristiana Anghel a ieșit să discute cu protestatarii. Aceasta susține că are documentul care abrogă prevederile care îi nemulțumesc pe ciobani. Totodată, Cristiana Anghel l-a numit ”prost” pe un crescător de animale care protesta. Mai multe pe acest subiect, AICI
UPDATE 12:10 Ciobanii s-au îmbrâncit cu jandarmii și au reușit să intre în curtea Palatului Parlamentului. Oierii au rupt cordonul de jandarmi, au blocat strada și spun că vor să stea de vorbă cu cei care au votat modificările la Legea vânătorii.
Cel puțin un jandarm a folosit spray-ul lacrimogen din dotare.
Aproximativ două mii de oieri au ieșit în faţa Palatului Parlamentului, îmbrăcaţi în cojoace tradiţionale, având cu ei clopote şi talăngi.
Aceștia protestează față de noile reglementări intrate în vigoare în Legea vânătorii şi a fondului cinegetic, care interzice înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic şi limitează numărul de câini pe care crescătorul de animale îl poate deţine.
Potrivit legii, la şes, ciobanii pot avea la stână doar un câine. La deal sunt permişi doi câini, iar turmele de la munte pot fi păzite de cel mult trei câini. Cei care vor fi prinși cu mai mulți paznici patrupezi la oi riscă să scoată din buzunar până la 1500 de lei.
Ciobanii sunt nemulțumiți și că noua lege le interzice să iasă la pășune între lunile decembrie și aprilie, ceea ce, spun ei, le-ar aduce pagube însemnate.
În timp ce oierii susțin că nu pot păzi sute de oi cu doar doi-trei câini, vânătorii se plâng că patrupedele acestora ucid animalele.
"Referitor la legea vânătorii, din păcate situația este exact așa cum a fost prezentată de crescătorii de ovine. Sper să putem modifica legea respectivă. Eram la Bruxelles atunci când am fost solicitat în legătură cu anumite prevederi care practic afectează activitatea de creștere a ovinelor în România. Îmi amintesc că, cu niște ani în urmă am fost extrem de lăudați de europeni legat de faptul că ciobanul român a reușit să supraviețuiască alături de cea mai mare populație de urși din Europa, de populația de lupi. Sigur că avem nevoie de prevederi care să sprjine oieritul în România. Sper să redeschidem discuția cu legea respectivă și să facem așa fel încât să nu ducem la dispariția acestei ocupații. E greu de înțeles de ce a fost făcută o astfel de lege, ciobanul folosește câinii pentru protecția oilor împotriva animalelor sălbatice", a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.