Potrivit directorului Ambulanţei Argeş, Marian Hiru, echipajele au fost solicitate, duminică dimineaţă, în localitatea Tigveni unde un bărbat a fost muşcat de un urs.
“Este vorba de un bărbat, de 55 de ani, care a fost muşcat de urs. A suferit plăgi la nivelul capului, mai exact pe faţă şi scalp”, a declarat Marian Hiru, directorul Ambulanţei Argeş, citat de Mediafax.
Hiru a mai precizat că bărbatul a fost transportat la spitalul din Curtea de Argeş.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, Mădălin Zamfir, a declarat că bărbatul era singur, la o stână, în momentul în care a fost atacat de urs. Ciobanul a reuşit să scape de animalul sălbatic cu ajutorul câinilor, iar apoi a sunat la 112.