Cioacă pare că a ajuns la sentimente mai bune faţă de familia Elodiei. Zilele trecute, fostul poliţist şi-a retras contestaţia la executare împotriva deciziei prin care, în iunie 2014, a fost condamant la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru uciderea Elodiei Ghinescu şi plata a 380 de mii de euro despăgubiri morale către familia Elodiei (150.000 de euro Emiliei Ghinescu, mama Elodiei, 100.000 de euro fratelui Elodiei, Robert, şi 130.000 de euro fiului său, Patrick), scrie spynews.ro.
Să fie, oare, acesta primul semn că poliţistul Cioacă recunoaşte că a ucis-o pe Elodia?
Anchetatorii au precizat că, în noaptea în care Cioacă ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul celor doi se afla în apartament.
Probele criminaliştilor, prelevate din locuinţa Elodiei şi a lui Cristian Cioacă, îl indică pe poliţist responsabil de uciderea avocatei şi tranşarea acesteia. Probe de sânge identificate cu un aparat special şi prelevate de sub zugrăveala apartamentului au fost expertizate, stabilindu-se că grupa sanguină aparţine Elodiei, potrivit Mediafax. De asemenea, în octombrie 2007, într-o râpă lângă Râşnov au fost găsite uniforma de poliţist a lui Cioacă, precum şi alte obiecte ale acestuia şi ale avocatei.