Ionuţ Liviu Cojoacă şi Claudiu Dobre Mihai, în vârstă de 30, respectiv 24 de ani, au fost reţinuţi de către procurori sâmbătă noaptea, sub acuzaţiile de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Faptele ar fi fost săvârşite la mitingul de vineri seară, din Piaţa Victoriei. Ambii bărbaţi sunt din Capitală, notează Mediafax.ro.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii de la Serviciul Omoruri au audiat, până în prezent, 19 persoane în legătură cu violenţele de la protestul de vineri, informează Poliţia Capitalei.
În paralel cu aceste activităţi au fost analizate înregistrarile realizate de mass media. Activităţile desfăşurate au ca scop stabilirea identităţii celor prezenţi în zona producerii agresiunii şi a faptelor lor, mai arată Poliţia Capitalei.
Ionuţ Cojoacă (30 de ani) şi Claudiu Dobre (24 de ani), ambii din Bucureşti, ar fi ultraşi din nucleul galeriei FCSB, susține sursa citată.
Pe de altă parte, GSP susține că cei doi ar face parte din galeria CSA Steaua.
În urma audierilor de aseară, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a emis ordonanţe de reţinere pe numele celor doi, pentru infracţiunile de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Ionuţ Liviu Cojoacă şi Claudiu Andrei Dobre urmează să fie duşi la Judecătoria Sectorului 1, cu propunere de arestare preventivă.
Mai multe zeci de persoane au fost audiate până la această oră în dosarul deschis după agresarea jandarmeriţei. Audierile sunt făcute de procurorii de la Parchetul Tribunalului Bucureşti şi poliţiştii de la Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei.
Ștefania, femeia jandarm de 23 de ani bătută în Piața Victoriei, nu a suferit nicio fractură a coloanei cervicale, dar a rămas cu multiple traumatisme la nivelul capului și corpului.
Pistolul furat nu a fost deocamdată recuperat, mai susține sursa citată.
Citește mai multe aici!
Citește și: Cine sunt, de fapt, cei care au apărat-o pe femeia jandarm. Acum s-a aflat
.