Gărzile Revoluționare sunt forţa militară dominantă a Iranului, care are propria armată, propria marină și propria forţă aeriană şi aripă de informaţii. Ele au fost înființate la scurt timp după Revoluția islamică din 1979 pentru a proteja sistemul de conducere clerical.
Foşti ofiţeri ai Gardienilor Revoluţiei ocupă poziţii-cheie în structurile de apărare iraniene. Acestea comandă, de asemenea, și miliția religioasă, o forță paramilitară voluntară și care este adesea folosită pentru a reprima protestele antiguvernamentale.
Pe lângă asta, Gărzile Revoluționare dețin și așa-numita Forță Quds, considerată brațul extern al acestora și care influențează puternic milițiile sale aliate din Orientul Mijlociu, din Liban până în Irak, Yemen și Siria. Membrii săi au luptat inclusiv în sprijinul președintelui Bashar al-Assad în războiul civil din Siria și au sprijinit forțele de securitate irakiene în lupta sa împotriva Statului Islamic.
Aceștia reprezintă doar o parte din capacitățile Iranului, care are peste 500 de mii de angajați activi. Pe lângă numărul de soldați, țara se bazează de asemenea și pe un sistem de rachete crucial. Iranul a fost clasat printre primele 15 puteri militare globale, pe locul 14 din 145 de țări luate în considerare. Forțele sale navale sunt capabile să amenințe navigația în Golful Persic și în Strâmtoarea Ormuz, iar capacitățile sale neconvenționale includ celulele militante stabilite în alte țării, precum Hezbollah în Liban sau rebelii Houthi din Yemen.
