Urmare a preluării dosarului nr. 203/D/P/2019 de la Serviciul Teritorial Craiova de către D.I.I.C.O.T - Structura Centrală - Secția de Combatere a Criminalității Organizate, soluționarea acestuia a fost asumată de către procurori cu funcții de conducere din cadrul direcției sub coordonarea directă a procurorului șef, urmărirea penală fiind desfășurată cu maximă celeritate pentru stabilirea adevărului judiciar”, a transmis DIICOT.
Procurorii DIICOT, structura centrală, au preluat, joi, dosarul Caracal de la structura Direcției din Craiova, fiind invocate complexitatea cauzei, mediatizarea excesivă şi resursele tehnice şi umane necesare aflării adevărului. "Prin ordonanţă s-a apreciat că, având în vedere complexitatea cauzei, mediatizarea excesivă a acesteia, precum și resursele tehnice logistice și umane necesare aflării adevărului judiciar, preluarea dosarului de la ST Craiova la Structura Centrală a D.I.I.C.O.T. ar contribui la stabilirea corectă a situației de fapt, prin administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei cu respectarea drepturilor procesuale ale părților", a argumentat DIICOT.
Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că Gheorghe Dincă va fi adus joi seară de la Penitenciarul Jilava la sediul central al DIICOT pentru noi audieri.
Gheorghe Dincă a fost audiat de procurorii DIICOT o singură dată, duminică seară, la Craiova. După ce inițial a susținut că nu le cunoaște pe niciuna dintre cele două fete - Alexandra și Luiza -, la audierile de duminică seară de la DIICOT Craiova Dincă a spus că a ucis-o pe fata de 15 ani joi, în jurul orei 12.00, imediat ce a surprins-o cu telefonul în mână și a precizat că i-a incinerat corpul. Procurorul Georgiana Hosu, adjunctul șefului DIICOT, a declarat duminică seară că bărbatul a răpit-o pe fată în scopul exploatării sexuale, a sechestrat-o și a violat-o, iar Alexandra "nu a avut practic nici o șansă de a se apăra". Referitor la cealaltă fată ucisă, Luiza, în vârstă de 18 ani, procurorul a spus că sunt indicii că Dincă ar fi procedat în același mod.
Procurorul-șef DIICOT, Felix Bănilă, a anunțat, miercuri, că Direcția nu are în acest moment nici măcar rezultate preliminare referitoare la fragmentele osoase ridicate din casa lui Gheorghe Dincă, astfel că informațiile apărute în spațiul public nu sunt confirmate oficial. El a spus că nu este neglijată niciuna dintre ipoteze, fiind luată în calcul inclusiv varianta ca tinerele să fie în viață.
Referindu-se la butoiul în care au fost găsite resturi umane arse și unde se presupune că ar fi fost arsă una dintre fete, Bănilă a spus că este vorba despre un arzător metalic improvizat.
Procurorul-şef al DIICOT a spus că, până când nu au elemente clare că cele două fete ar fi decedate, anchetatorii nu pot neglija varianta că ele ar fi în viaţă. El a precizat că "până la acest moment nu există concluzii clare cu privire la faptul că una sau alta dintre cele două victime ar fi fost într-adevăr ucise", existând, doar nişte indicii. Bănilă a mai spus că Dincă a fost "cooperant" până la momentul la care a fost întrebat unde a aruncat trupurile fetelor, atunci devenind confuz. Inițial, el a spus că a aruncat trupul primei victime în Olt, apoi a afirmat că în Dunăre și a motivat că a făcut acel traseu pe timpul nopții.
Potrivit procurorului-șef al DIICOT, cercetarea la fața locului nu este încheiată și trebuie continuată, de asemenea, reconstituirea în teren, dar acestea pot fi făcute numai în prezența inculpatului, care la acest moment a fost adus la București pentru expretiză psihiatrică la Spitalul Penitenciar Jilava.
Legat de informațiile privind o posibilă interdicție pe care Gheorghe Dincă ar avea-o în Italia după ce ar fi încercat să agreseze o minoră, șeful DIICOT a afirmat că au fost făcute verificări și că din datale primite până acum de la autoritățile italiene reiese că Dincă nu avea o astfel de interdicție și nici nu a fost vizat pentru vreo infracțiune pe teritoriul acelui stat.