La pelerinajul de la Iași, forțele de ordine au fost atacate de protestatarii anti-mască veniți de la București. Atacul a fost început de Pompiliu Diplan, promotor al manifestărilor împotriva măsurilor luate de autorități. La Iași, apropiații lui Diplan s-au amestecat printre credincioși și au incitat la nepurtarea măștii, relatează Realitatea PLUS.
„Masca trebuie dată jos. Nu se roagă cu masca. Jos masca! Jos masca! Jos masca!”, au strigat protestatarii infiltrați printre cei veniți la pelerinajul de la Iași, în octombrie 2020.
Povestea s-a repetat și la protestul anti-mască din septembrie 2020 de la Universitate. Acoliții lui Diplan s-au strecurat din nou în mulțime, iar unii dintre ei au rupt măștile credincioșilor.
„Cei care mi-au rupt mie masca nu sunt creștini”, declara o femeie care avea maca ruptă.
Pompiliu Diplan este cunoscut și pentru laudele aduse lui Putin în fața Ambasadei Rusiei.
„Jos palaria pentru bunele politici pe care Vladimir Putin le face! Jos pălăria pentru Siria! Jos pălăria pentru conservatorismul de la referndum!”, declara Diplan anul trecut.
Alături de George Simion, Diplan a organizat proteste și în Piața Victoriei, începând cu luna mai 2020.
Întrebat dacă este adeptul teoriei că virusul ăsta a existat sau n-a existat, în emisiunea online „Ora de veghe”, de la EpochTimes - România, Diplan a răspuns că „da, putem să cădem de acord că există, pentru că eu, personal, cred că există. Și eu, personal, cred că cei care bagă mici fitile cum că virusul n-ar exista fac un deserviciu adevărului”.
Legat de mesajul său, ce „nu ajută la coeziunea socială”, Diplan a mai declarat, în aceeași emisiune, că „atâta vreme cât este făcută sub o minciună este o coeziune toxică. Noi nu putem să ne coezionăm social sub minciuna pandemiei. Nu se poate așa ceva. Din cauza asta, noi refuzăm”.
Diplan este cel care figurează drept organizator al protestului de duminică, 7 martie, de la Parlament, unde au fost prezenți peste 1.500 de oameni, care se împotriveau vaccinării obligatorii. El a fost amendat cu 7.000 de lei.