Trump International Hotel & Tower Chicago a anunţat miercuri numirea lui Gabriel Constantin director general al proprietăţii de cinci stele, potrivit hotel-online.com. Constantin are o carieră de succes de cinci ani cu Trump Hotels.
Înainte de a se alătura echipei Trump Hotel Chicago, Constantin a servit ca manager pentru Trump Hotels din Washington, DC. Această proprietate a fost deschisă în septembrie 2016 şi a creat repede o reputaţie pentru locaţia sa remarcabilă, statutul de reper şi servicii de clasă mondială, arată DIGI24.ro. În Chicago, Constantin conduce echipa de management pentru proprietatea de renume a grupului – care include 339 camere de oaspeţi şi un turn rezidenţial format din 489 unităţi de lux. Hotelul este clasificat la cinci stele.
Gabriel Constantin provine dintr-o familie activă în România în industria ospitalităţii. După ce şi-a obţinut diploma de licenţă în domeniul finanţelor şi managementului la Universitatea Ecologică din Bucureşti, s- a mutat în Marea Britanie şi Irlanda înainte de a se deplasa în Statele Unite în 2002. Peste ocean, Constantin a lucrat în reţeaua InterContinental Hotels Group (Baltimore) înainte de a fi numit director de operaţiuni pentru The Ritz-Carlton în zona Philadelphia. La începutul lui 2003 s-a alăturat echipei Trump Hotels pentru a supraveghea partea de alimente şi băuturi. Hotelul Trump International & Tower Chicago este situat în inima oraşului şi cuprinde etajele 14-27 ale unui turn rezidenţial de 92 de etaje dezvoltat de Trump.