Cornel Varvara este finul lui Marius Vizer, șef al Federației Internaționale de Judo și apropiat al liderului rus, Vladimir Putin.
Potrivit unor surse, Varvara este acuzat că a dat șpagă 700.000 de euro unui cetățean rus, fost șef de achiziții la o companie petrolieră, pentru contracte de decontaminare.
De numele lui Cornel Varvara se leagă numeroase controverse. Una dintre ele este tocarea deșeurilor de la Pata Rât, groapa de gunoi de lângă Cluj Napoca. Primăria lui Emil Boc a atribuit o licitație pentru achiziția unei stații cu care se toacă și usucă deșeurile, în valoare de peste un milion de euro. Contractul a fost atribuit către societățile B.T. BEST TOOLS COMPANY și UNI-RECYCLING SRL. Cea din urmă îi aparține lui Cornel Varvara, afaceristul din Alba Iulia. Firma a declarat pe anul 2022 o cifră de afaceri de peste 26 milioane lei și un profit de 3 milioane lei.
O altă filieră de afaceri la care este conectat Varvara are legături cu firma UNI RESOURCING SOLUTIONS SRL. Aici este asociat cu omul de afaceri Pedawi Sarwar ,un irakian care are cetățenie olandeză și, de asemenea, face afaceri cu companii din Federația Rusă.
În plus, în 2022, numele lui Varvara a răsunat într-un scandal cu OMV-Petrom legat decontaminarea deșeurilor periculoase. Licitația pentru un contract de 20 de milioane de euro era ultra-nișată, iar presa scria la acea vreme că licitația era aranjată chiar pentru Coni Varvara. În ciuda importanței colosale a licitației, căci operațiunile de decontaminare a deș̦eurilor periculoase și nepericuloase, dacă sunt făcute neprofesionist, pot impacta devastator mediul înconjurător.
OMV a inclus un criteriu care să îl facă “legitim” pentru licitație pe Coni Varvara cu firma sa, Uni Recycling SRL: OMV Petrom a acceptat ca viitorul câștigător să poată subcontracta nu mai puțin de 70 la sută din contract!
Cu un an în urmă, în 2021, ROMPETROL punea la cale o licitatie de 70 de milioane de euro pentru ecologizarea rafinăriei Vega, pe care intenționa să o dea prin trafic de influenta tot misteriosului Cornel Varvara!
În plus, în urmă cu mai bine de un deceniu, în 2013, firma lui Varvara a fost implicată în decontaminarea Flaminia. Port-containerul fusese anterior refuzat de mai mult ţări europene din cauza deşeurilor periculoase cu care era încărcat.
Din echipa autorităţilor locale care au inspectat Flamina, au făcut parte şi reprezentanţii societăţii lui Varvara, Uni-Recycling SRL. Societatea s-a asociat cu alte trei firme pentru a se ocupa de încărcătura periculoasă de pe Flaminia.
Cornel Varvara e în strânsă legătură și cu rețeaua lui Florian Coldea, printr-unul dintre cele mai importante forumri economice la nivel mondial, Crans Montana de la Bruxelles, al cărui președinte este Jean-Paul Carteron, personaj apropiat atât de Coldea cât și de Varvara.
Dovadă stau imaginile cu Coldea din 2018, dar și fotografia în care Varvara apare, în 2019, alături de politicieni străini de rang înalt.
DREPTUL LA REPLICĂ TRANSMIS DE CORNEL VARVARA CĂTRE CULISELE STATULUI PARALEL
"Din păcate, în acest moment sunt plecat în Irak și sunt prins în reuniuni importante, astfel încât nu pot aborda subiectul în direct. Cu privire la subiectul emisiuni dvs, vă pot expune pe scurt că relația mea cu Florian Coldea este una comercială, de consultanță pe probleme de securitate și nimic mai mult.
Toate actele care atestă relația mea comercială cu Florian Coldea au fost prezentate în copie la DNA, la solicitarea acestei instituții. Cu proiectul Poșta Rât nu am nimic de-a face, întrucât am participat la licitație, însă nu am câștigat.
În ceea ce privește OMV Petrom, am fost membru al unei asocieri care a contractat de decontaminare în anii 2010, asociere din care m-am retras în urmă cu circa 14 ani. De atunci nu am câștigat nicio licitație organizată de OMV. Singura prestație a constat într-un proiect pilot nelicitat, de testare a unei noi tehnologii la Arpechim. Proiectul pilot a fost finalizat cu succes, am primit recomandări de excelență de la OMV în acest sens, însă licitațiile ce au fost organizate post testare au fost atribuite către ceilalți competitori.
Situația este similară și cu Rompetrol, la care nu am câștigat nicio licitație de decontaminare, singurul proiect de care m-am ocupat pentru Rompetrol fiind revizia generală a Rafinăriei Petromidia, contractată nu cu Rompetrol, ci cu Rominserv, pe care am finalizat-o cu succes, dar fără a încasa contravaloarea serviciilor nici până în ziua de azi.
Cu domnul Marius Vizer am o relație de prietenie și atât, AM sponsorizat anume concursuri sportive de judo, printr-una dintre societățile mele din Germania.
Toate subiectele de mai sus pot fi abordate și vă pot prezenta detalii și explicații imediat ce mă voi întoarce în țară. Până atunci reiterez mulțumirile mele pentru oportunitatea de a vă prezenta realitatea", a transmis Cornel Varvara.