Tânărul, în vârstă de 33 de ani, s-a dus în Yemen în urmă cu doi ani, cu ambiţia de a preda.
Însă, foarte rapid, fotograful amator, "înarmat" cu aparatul de fotografiat, începe să surprindă imagini de pe străzile din Sanaa, capitala yemenită, în timp ce ţara este zguduită de o criză politică şi violenţe care izbucnesc la alegerile din 2012.
Un fotograf "freelance" pentru BBC, el lucrează de asemenea pentru ziare locale, ca Yemen Times, unde este editor şi traducător, după care, în septembrie 2013, este răpit pe străzile din Sanaa.
Somers afirmă că vrea să spună poveştile yemeniţilor obişnuiţi, să le prezinte viaţa de zi cu zi, la o reuniune politică, la spital sau printre militanţi cu handicap.
"Este atât de important pentru oamenii de aici ca poveştile lor să fie auzite şi văzute", declara el pentru BBC.
Fotografiile sale arată că nu-i este frică să se apropie de acţiune, surprinzând uneori imagini dure cu victime ale unor manifestaţii violente din Yemen.
Povesteşte pentru BBC că "mirosul morţii" persistă, adesea, după ce-şi termină treaba.
Luke Somers şi alt ostatic, un sud-african, au fost ucişi de Al-Qaida într-o regiune din centrul Yemenului, în cursul unei operaţiuni a forţelor americane care încercau să-i elibereze.
Somers, care s-a născut în Marea Britanie şi care şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Statele Unite, a mai declarat pentru BBC că intenţiona să părăsească Yemenul în august 2013, cu o lună înainte să fie răpit.
Fratele său, Jordan, îl prezinta, înainte să fie ucis, ca pe "un om bun". "Încearcă să facă lucruri bune pentru populaţia yemenită", afirmă el într-o înregistrare video, săptămâna aceasta, alături de mama lor, Paula.
"Face totul să aibă grijă şi să respecte oamenii obişnuiţi şi şi-a făcut mulţi prieteni buni în Yemen", adaugă Jordan.
Jurnalistul independent Tik Root, care l-a cunoscut pe Somers în Yemen, l-a descris ca pe un "băiat discret". Însă fotografiile sale nu aveau nimic discret, apreciază el.
"Luke nu dat niciodată înapoi din faţa liniilor de front. El a petrecut nenumărate ore arătând revoluţionari din Piaţa Schimbării de la Sanaa şi a fotografiat de la fostul preşedinte al Yemenului şi până la copii suferind de malnutiţie", scrie Tik Root pe site-ul PBS NewsHour.
"Munca sa deschide o fereastră captivantă către o ţară care se află rareori în centrul atenţiei mondiale. Ea dezvăluie totodată dragostea profundă şi constantă (a lui Somers) faţă de această ţară", apreciază jurnalistul.
Uciderea sa, pe care Barack Obama a catalogat-o "barbară", a avut loc la câteva zile după ce Somers a apărut într-o înregistrare video în care spune că viaţa-i este în pericol şi cere ajutor, în timp ce răpitorii săi ameninţau în altă înregistrare video că-l execută.
"Caut cel mai mic ajutor care să mă scoată de aici. Sunt sigur că viaţa îmi este în pericol", afirmă Somers în înregistrare, în care poartă cămaşă şi ochelari.
Mama sa le-a cerut răpitorilor să-l cruţe. "Inimile noastre sunt cu tine, ne lipseşti şi te iubim. Tot ceea ce crem este să te revedem şi să strângem în braţe, în siguranţă", i-a transmis ea fiului ei.