Într-o postare amplă pe pagina sa de Facebook, Narcisa Iorga descrie cum s-a ajuns la situația în care o instituție media, aflată în insolvență, poate să-și piardă licența.
"În noiembrie 2012, Victor Ponta emite o ordonanță de urgență prin care modifică Legea audiovizualului, lege organică. (...) Pentru orice modificare adusă acestei legi, CNA trebuie consultat. (...) Împreună cu alți patru colegi din CNA, am reacționat imediat, catalogând un abuz demersul lui Ponta.(...) Ponta a dat înapoi, declarând că OUG n-a fost publicată în Monitorul oficial, că mai trebuie să fie avizată de Ministerul Justiției și alte instituții. Totuși, anunțul fusese făcut în conferință de presă, de către purtătorul de cuvânt Andrei Zaharescu, de la pupitrul Guvernului. Evident, era o o minciună marca Ponta. Ordonanța fusese adoptată, dar a renunțat s-o mai publice", scrie Narcisa Iorga.
Narcisa Iorga mai spune că Victor Ponta, care era premier la acea vreme ,,a revenit în aprilie 2013, când a emis o altă ordonanță, tot fără să consulte CNA. A introdus articolul referitor la retragerea licenței audiovizuale pentru posturile de televiziune aflate în insolvență, pe lângă articolele care vizau scoaterea firmelor de publicitate ca intermediari în audiovizual. (...) Ordonanța intră însă în vigoare. Totuși, CNA nu avea niciun fel de atribuții în privința insolvenței. Pe 2 octombrie 2013, Ponta mai dă o ordonanță de urgență privind procedurile de prevenire a insolvenței, care prevedea suspendarea licențelor audiovizuale în cazul societăților comerciale care intră în procedură de insolvență", continuă fosta membră a CNA.
,,Ordonanța a fost contestată la Curtea Constituțională și după numai o săptămână, a fost declarată neconstituțională. Toată tărășenia a fost menționată în raportul FreeEx din 2014. Așadar, subliniez faptul că Realitatea TV își pierde azi licența pe baza unui articol declarat neconstituțional într-o OUG adoptată cu dedicație", mai scrie Narcisa Iorga.