„În fiecare comunitate, este important să se facă tot posibilul pentru a preveni ca oamenii să-şi piardă viaţa din cauza vremii. Din păcate, deocamdată, există câteva decese. Cel mai mare număr este în regiunea Odesa - cinci persoane. Condoleanţele mele se îndreaptă către familiile şi prietenii lor. Cel puţin 19 persoane au fost rănite”, a anunţat Volodimir Zelenski în mesajul adresat naţiunii luni seară.
„Aş dori să le mulţumesc voluntarilor care sprijină oamenii din comunităţi. Este foarte important să avem grijă de cei care locuiesc singuri şi de cei în vârstă”, a menţionat Zelenski, evidenţiind totodată eforturile Serviciului de Stat pentru Situaţii de Urgenţă al Ucrainei, ale Gărzii Naţionale şi ale Poliţiei Naţionale, care oferă asistenţă 24 de ore din 24, a asigurat preşedintele Ucrainei.
„Tot astăzi, m-am adresat participanţilor la sesiunea Organizaţiei Maritime Internaţionale, una dintre cele mai respectabile instituţii din lume care se ocupă de securitate - securitatea navigaţiei. I-am informat cu privire la succesele Ucrainei în Marea Neagră - ce au făcut ucrainenii pentru a restabili culoarele maritime normale în Marea Neagră. Le-am mulţumit pentru sprijinul acordat eforturilor noastre şi am cerut ca Rusia să răspundă în mod corect şi binemeritat pentru agresiunea şi teroarea sa, pentru încălcarea tuturor libertăţilor fundamentale şi a regulilor care stau la baza ordinii internaţionale”, a declarfat Zelenski.