”Pe timpul executării misiunii, mașina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat. Militarilor li s-a acordat primul ajutor și au fost evacuați pe cale aeriană la Spitalul Militar ROL III din Baza Aeriană Kandahar. Cei cinci militari sunt conștienți și starea lor de sănătate este stabilă. Detalii cu privire la identitatea militarilor implicați în acest incident vor fi făcute publice, conform procedurilor-standard aplicabile, numai după informarea familiilor acestora. Conducerea M.Ap.N. este informată în permanență despre situație și urmărește cu atenție evoluția de sănătate a militarilor”, anunță M.Ap.N.