Poliţiştii de investigaţii criminale au efectuat şapte percheziţii domiciliare, la locuințele unor persoane bănuite de proxenetism, potrivit unui comunicat de presă.
,,Din cercetări a reieşit că, în perioada februarie - iulie, 30 de tinere ar fi desfăşurat activităţi de prostituţie, ajutate de 5 bărbaţi cu vârste cuprinse între 31 şi 48 de ani şi o tânără, de 26 de ani, care ar fi înlesnit practicarea prostituţiei, prin promovarea de anunţuri pe site-uri de matrimoniale, în 10 imobile situate în municipiile Bacău şi Roman", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru.
În urma percheziţiilor imobiliare, poliţiştii au găsit şi ridicat, în vederea confiscării, 17 telefoane mobile, 14.730 lei, 8.530 euro, 160 lire sterline, 100 dolari, 2 pistoale cu bile supuse autorizării, un cuţit şi înscrisuri.
Cele șase persoane reţinute de poliţişti pentru 24 de ore vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.