Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţa, în 10 iulie, că a fost depistat un caz de fraudă la bacalureat la Colegiul "Vasile Conta" din Piatra Neamţ, de unde au fost eliminaţi din examen aproape 20 de candidaţi, scrie Mediafax.
Cazuri similare fuseseră atunci depistate şi la Colegiul Tehnic "Unirea" din Ştei, judeţul Bihor, şi la Liceul "Traian Vuia" din oraşul Făget, judeţul Timiş.
În consecinţă, în cazul de la Piatra Neamţ, s-a dispus desfacerea contractului de muncă pentru trei dintre profesorii implicaţi şi diminuarea salariului cu 15 la sută timp de două - cinci luni pentru alţi 20 de dascăli.
În Bihor, 28 de cadre didactice care au făcut parte din Comisia de bacalaureat de la Colegiul Tehnic "Unirea Ştei" au fost sancţionate disciplinar, în cazul fraudei de la examen, pentru nouă profesori a fost desfăcut contractul de muncă, iar în cazul celorlalţi măsura fiind diminuarea salariului.
În total, în acest caz, 37 de profesori au fost cercetaţi disciplinar, însă s-a decis sancţionarea a 28 dintre aceştia.
Astfel, pentru nouă dintre profesori a fost desfăcut contractul de muncă, alţi 11 vor avea salariul de bază diminuat cu 15 la sută timp de şase luni, doi dascăli vor avea diminuat salariul sau indemnizaţia de conducere tot cu 15 la sută, timp de trei luni, cinci profesori vor avea salariul redus cu zece procente timp de trei luni, iar un cadru didactic a primit avertisment.
Ministerul Educaţiei anunţa, în 5 iulie, că verifică un caz de fraudă la bacalureat, la Colegiul Tehnic "Unirea" din Ştei, judeţul Bihor, unde, în zece din cele 14 săli, profesorii asistenţi au fost înregistraţi permiţându-le candidaţilor să copieze şi chiar ajutându-i.
Urmare a unei sesizări privind existenţa unor similitudini între 42 de lucrări la matematică provenind din centrul de examen Colegiul Tehnic "Unirea" din Ştei, Comisia Judeţeană de Bacalaureat a dispus analiza înregistrărilor din toate cele 14 săli în care s-a desfăşurat proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), informa Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS).
Ulterior, ISJ Bihor a decis ca 108 candidaţi din cei 191 care au susţinut examenul de bacalaureat la Colegiul Tehnic "Unirea" din Ştei (Bihor) să fie eliminaţi, iar aproximativ 40 de cadre didactice erau cercetate disciplinar, fiind depusă şi o sesizare penală la Poliţie.
Din cei 108 elevi eliminaţi, 12 au dat în judecată ISJ Bihor şi au obţinut, în 16 iulie, suspendarea deciziei până la pronunţarea instanţei de fond.
La centrul de examen Colegiul Tehnic ”Unirea” din Ştei, judeţul Bihor, au susţinut examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2015 elevii respectivului colegiu, dar şi elevii Colegiului Naţional "Avram Iancu" din localitate.
La Timiş, nouă profesori au fost sancţionaţi cu desfacerea disciplinară a contractelor de muncă, iar 143 de elevi au fost eliminaţi din examen în urma anchetei inspectoratului şcolar judeţean.
Potrivit unui raport al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş, 42 de cadre didactice care au făcut parte din Centrul de Examen nr. 16 de la Liceul Teoretic "Traian Vuia" Făget au fost cercetate disciplinar.
Patru cadre didactice au fost sancţionate cu observaţie scrisă, iar alte trei, cu diminuarea salariului de bază cu zece la sută pentru o perioadă de trei luni, în timp ce alţi nouă profesori vor avea diminuat salariul de bază cu 15 la sută pentru o perioadă de şase luni. Un alt profesor a fost sancţionat cu diminuarea salariului de bază pe o perioadă de trei luni cu cinci la sută.
Totodată, reprezentanţii ISJ Timiş au anunţat, luni, că un număr total de 143 de elevi care au dat bacalaureatul la Liceul "Traian Vuia" din Făget au fost eliminaţi din examen, în urma vizionării imaginilor video din sălile de examen.
Procurorii de la Parchetul Tribunalului Timiş anunţau, în 8 iulie, că verifică modul în care s-a desfăşurat bacalaureatul la Liceul "Traian Vuia" din oraşul Făget. Surse din rândul anchetatorilor declarau că a fost depusă o plângere în care se arăta că examenul de bacalaureat de la Făget a fost fraudat şi că absolvenţii s-au consultat între ei în timpul probelor.
La Liceul "Traian Vuia" din Făget au susţinut bacalaureatul 176 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 96 au fost declaraţi iniţial promovaţi, dar numărul acestora a scăzut în urma eliminărilor din examen, la 33.