Sergio Canavero, care conduce Turin Advanced Neuromodulation Group din Italia, a anunţat pentru prima dată acest proiect ambiţios în 2013, precizând la momentul respectiv că intervenţia chirurgicală nu va putea fi realizată mai devreme de anul 2016, potrivit dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
Vineri, în cadrul unei conferinţe anuale organizate de American Academy of Neurological and Orthopedic Surgeons în Annapolis, Maryland, SUA, Sergio Canavero a prezentat pe larg această intervenţie chirurgicală.
La acest eveniment, Sergio Canavero l-a întâlnit şi pe primul voluntar care s-a oferit să suporte această operaţie, un bărbat rus, în vârstă de 30 de ani, Valery Spiridonov, care suferă de sindromul Werdnig-Hoffmann, o boală neuromusculară progresivă, rară, caracterizată prin degenerescenţa neuronilor motori. Boala Werdnig-Hoffman este cea mai severă formă de amiotrofie spinală.