”În ziua 57 de la începerea războiului lui Putin, doar Statele Baltice și Polonia și-au asumat un embargou asupra combustibililor fosili proveniți din Rusia. Restul statelor europene, inclusiv România, finanțează războiul lui Putin în Ucraina. Până în acest moment au plătit peste 38 miliarde de euro din prima zi de război.
Compania Lukoil are operațiuni în zeci de țări din întreaga lume și este a doua cea mai mare companie petrolieră a Rusiei, după gigantul de stat Rosneft. Chiar dacă a avut de suferit după primele 5 sancțiuni impuse de Comisia Europeană, e nevoie de un embargo total asupra combustibililor fosili proveniți din Rusia pentru încetarea războiului și instaurarea păcii”, se menționează în comunicatul Greenpeace.
”Europa finanțează războiul lui Putin din Ucraina prin importul de combustibili fosili. Dacă vrem cu adevărat să îi ajutăm pe cei fugiți din calea războiului și să oprim masacrul din orașele ucrainene, atunci trebuie să renunțăm imediat la gazul, petrolul și cărbunele rusesc, indiferent de costurile economice pe care le implica o astfel de decizie. E vremea să fim cu adevărat onești și să răspundem la întrebarea – Suntem dispuși să renunțăm la petrolul rusesc pentru a salva vieți omenești? Soluții există. Trebuie doar să ne asigurăm că autoritățile din România le și implementează. Este timpul ca liderii mondiali și instituțiile financiare să întrerupă toate legăturile cu companiile rusești de combustibili fosili și, prin urmare, să promoveze pacea și justiția climatică”, a declarat expertul în Climă și Energie Greenpeace România, Vlad Cătună.
Rusia este cel mai mare furnizor de combustibili fosili al Uniunii Europene. În 2021, țările europene au plătit până la 285 de milioane de dolari pe zi pentru petrolul rusesc, scrie ziare.com. În ultimele săptămâni, Greenpeace a protestat împotriva importurilor de combustibili fosili proveniți din Rusia prin acțiuni în mai multe țări UE, dar și prin petiții.
„În România, facem apel la Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să impună imediat un embargo asupra combustibililor fosili rusești în Europa, și către Prim-Ministrul Nicolae Ciucă să pună capăt importurilor acestora în România.
Peste 1000 de români au semnat deja petiția, în primele ore de la lansare.