Constantin Niţă a afirmat sâmbătă, la Târgu-Jiu, la o întâlnire cu autoritățile locale, în prezența premierului Victor Ponta și a altor membri ai Guvernului, că procedurile de înființare a societății mixte vor începe înaproximativ șase săptămâni, după care documentația în baza căreia vor începe lucrările la acest proiect ar urma să fie finalizată până la sfârșitul anului.
Investiția vizează realizarea unui grup energetic nou la Rovinari, de 600 MW, urmând să fie create astfel circa 400 de noi locuri de muncă, negocierile cu partea chineză fiind începute de mai mulți ani, informează Mediafax.
Ministrul Economiei a menționat că Termocentrala Rovinari, parte a Complexului Energetic Oltenia, va beneficia în acest an de 30 de milioane de euro pentru a continua procesul de modernizare, Termocentrala Turceni având și ea la dispoziție un credit BERD de 200 de milioane de euro tot pentru modernizare.
Constantin Niță a precizat că modernizările se fac în contextul în care CEO trebuie să își reducă costurile și să se încadreze în prețul de vânzare a energiei pe bursă, în perspectiva în care unitatea urmează să vândă la bursă un pachet de 15% din acțiuni pentru a-și majora capitalul necesar investițiilor pe care le are programate.
Complexul Energetic Oltenia are aproximativ 19.000 de angajați și include termocentralele de la Brăila, Craiova, Rovinari și Turceni, precum și minele de lignit din Oltenia.