Circa 250 de companii chineze şi reprezentanţi ai 700 de firme europene au luat parte la eveniment, însă acordurile încheiate şi declaraţiile făcute au fost modeste în amploare şi conţinut.
Beijingul nu vrea să supere pe nimeni din vestul Europei în condiţiile în care are nevoie de aliaţi puternici în războiul comercial cu SUA, unii dintre aceştia fiind Comisia Europeană şi Germania.
Experţi în relaţii externe şi diplomaţi europeni au avertizat că prin investiţii şi proiecte China îşi cumpără şi influenţă politică în regiune.
Investiţiile cumulate ale Chinei în Europa Centrală şi de Est (ECE) au ajuns la aproape 10 miliarde de dolari, în timp ce fluxul invers de investiţii este de doar 1,4 miliarde de dolari, a spus la Sofia premierul chinez, Li Keqiang.
De asemenea, a explicat oficialul, rezultatele cooperarii pe baza reuniunilor în formatul 16 plus 1 din ultimii şase ani au depăşit aşteptările, comerţul dintre China şi statele ECE crescând de la 40 de miliarde de dolari la 70 de miliarde de dolari, cu un avans mediu de 6,5%.
Potrivit ZF.ro, Li Keqiang a sugerat că mai multe economii din regiune ar trebui să participe la construirea de parcuri industriale în diferite forme adaptate la nevoile economiei respective. El a invitat instituţiile financiare din ECE să înfiinţeze subsidiare în China pentru afaceri, scrie presa chineză.
Înainte de summitul de la Sofia, Institutul de la Viena pentru Studii Economice Internaţionale a publicat un studiu în care se arată că proiectele chineze actuale pot da un impuls de 10% economiei Muntenegrului şi Bosniei, de 7% economiei Serbiei, de 2% celei a Macedoniei şi de 1% economiei maghiare. Studiul concluzionează că investiţiile pot reduce timpul de transport, pot diversifica structura economică a regiunii şi pot îmbunătăţi cooperarea internaţională în relaţiile comerciale în general, scrie emerging-europe.com.
La aspecte negative posibile, institutul menţionează că firmele chineze ar putea prefera să-şi folosească propriile reţele de producţie în locul celor locale. De asemenea, condiţiile cu care vin investiţiile chineze sunt mai laxe în comparaţie cu cele ale UE, ceea ce poate duce la exacerbarea corupţiei, la creşterea datoriei publice şi a influenţei politice a Chinei.
François Godement, directorul programului Asia şi China al Consiliului European pentru Relaţii Externe, spune într-o analiză privind relaţiile dintre China şi UE că Beijingul selectează doar ce îi convine în relaţiile cu statele UE, concentrându-se pe propriile interese directe şi adesea ignorând normele UE în propunerile sale.
Michal Vit, analist la institutul pentru politici europene Europeum, apreciază că politicienii din Balcani „şi-au pierdut speranţa" în puterile UE şi apelează acum la „aceia care le aduc beneficii".
La summitul de la Sofia au fost semnate 18 acorduri bilaterale şi memorandumuri de înţelegere, dar n-a fost anunţată nicio afacere mare.