China îi cere lui Putin să pună capăt „ruletei rusești” de la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, după un dezastru evitat la limită, relatează inews.co.uk.
Avertismentul vine din partea unui oficial chinez de rang înalt. Geng Shuang, adjunctul reprezentantului permanent al Chinei la ONU a declarat, vineri, la ONU, că un singur incident ar putea provoca un accident nuclear grav „cu consecințe ireversibile pentru ecosistemul și sănătatea publică din Ucraina și din țările învecinate”.
Acesta a făcut apel la toate părțile implicate „să dea dovadă de maximă reținere, să respecte cu strictețe legislația internațională și să reducă la minimum riscul de accidente”, adăugând: „Nu trebuie să permitem ca tragediile accidentelor nucleare de la Cernobîl și Fukushima să se repete”.
Avertismentul Chinei vine și după ce Rusia a blocat vineri adoptarea unei declarații comune la finalul conferinței de patru săptămâni a ONU de revizuire a Tratatului de neproliferare nucleară (TNP). După negocieri de aproape o lună de zile, revizuirea Tratatului nu s-a putut face deocamdată.
Potrivit unor surse apropiate negocierilor citate de AFP, Rusia s-a opus în special paragrafelor din document referitoare la centrala nucleară ucraineană din Zaporojie, ocupată de armata rusă.
În ultimul text se sublinia „marea îngrijorare" cu privire la activitățile militare din jurul uzinelor ucrainene, inclusiv Zaporojie, „pierderea controlului" Ucrainei asupra acestor instalații și „impactul semnificativ asupra securității", relatează AFP, citată de G4Media.ro.