Boala a fost depistată în data de 3 august, când la o mică fermă din Liaoning, oraş aflat în provincia îndepărtată de Nord-Est a ţării, 47 din 383 de porci au murit. De acolo, virusul s-a răspândit în alte cinci provincii: Anhui, Henan, Heilongjiang, Jiangsu şi Zhejiang. Autorităţile au intensificat inspecţiile, au închis câteva pieţe de animale vii, au oprit transportul de porci din zonele afectate şi au sacrificat aproape 40.000 de porci până în prezent.
La data de 5 septembrie, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a organizat o întâlnire de urgenţă a experţilor regionali în domeniul sănătăţii animale în Bangkok. Debutul rapid al bolii în China şi răspândirea în locuri la o distanţă de 1.000 de kilometri ridică semne de îngrijorare pentru specialiştii FAO, care spun că, în acest ritm, s-ar putea trece cu uşurinţă peste frontierele Chinei.
De asemenea, efectele pestei porcine africane nu sunt doar în materie de pierderi de animale, ci şi economice. Preţul cărnii de porc are efecte asupra indicelui preţurilor de consum - mai direct, inflaţie. Cu o cincime din populaţia lumii, China consumă jumătate din carnea de porc produsă la nivel global, astfel încât Guvernul chinez a creat o rezervă strategică de carne de porc pentru a menţine preţul stabil.
Sursa: mediafax.ro