După ce s-a speculat foarte mult timp că cei 3 chefi au părăsit emisiunea culinară din cauza banilor, Florin Dumitrescu a declarat că nu s-a pus problema de așa ceva. Între timp aceștia încearcă să se implice în diferite proiecte.
Chef Scărlătescu a vorbit despre tensiunile cu producătorii emisiunii, în cadrul unui podcast pe YouTube găzduit de Horia Brenciu:
De asemenea, Florin Dumitrescu a anunțat faptul că el împreună cu Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu își doresc să facă un proiect împreună în mediul online, însă până atunci mai rămân multe de rezolvat.
„Nu a fost vorba de bani! Deloc! Cine spune că a fost vorba de bani, minte! Când se va putea discuta subiectul, îl voi discuta. Voi fi online. Ne gândim să facem ceva împreună în online. Dar, momentan, vrem să nu ne mai vedem o perioadă. Eu îi tot propun, dar nici nu găsesc fonduri pentru a face ceea ce îmi doresc și nici nu aș vrea să îmi sacrific familia pentru un restaurant al meu. Este nevoie de multă implicare. Prefer să gătesc pentru cine private, cine speciale pentru clienții unor restaurante deja în piață și, de ce nu, evenimente mari publice”, a scris Florin Dumitrescu pe Instagram.
Compania media i-a dat în judecată pe foștii jurați. Obiectul procesului menționat pe portalurile instanțelor este obligația ca ei să execute contractul de prestații artistice, adică să revină în emisiune.
Compania media a depus pe 23 noiembrie, câte un proces pentru fiecare dintre chefi la Tribunalul București, conform datelor consultate de Tabu.ro pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Scopul procesului, așa cum este menționat pe portalul instanțelor, este “obligarea la executarea contractului de prestații artistice”. Cu alte cuvinte, Antena Group dorește să îi forțeze pe chefi să se întoarcă în emisiune.
Până în acest moment, nu s-a stabilit un termen de judecată pentru niciunul dintre cele trei procese, dar acestea sunt de așteptat să dureze.
Compania media și cei trei Chefi la cuțite au avut o separare neplăcută. Postul de televiziune a anunțat la începutul lunii octombrie că planifică să introducă o nouă echipă pentru una dintre emisiunile sale de top, Chefi la Cuțite, deoarece cei trei jurați, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu, au refuzat să participe la filmările pentru un nou sezon, care ar fi trebuit să înceapă în urmă cu o lună.
Cei trei au motivat refuzul lor prin oboseala acumulată la filmări.
În același comunicat, era citată și Mona Segall, producătoarea show-ului și persoana care i-a descoperit pe cei trei chefi, care a declarat că a aflat cu surprindere, cu o lună înainte de începerea filmărilor, despre decizia celor trei.
Brânza de casă, din 3 ingrediente - Tot ce trebuie să știi - Rețeta tradițională, pas cu pas